Origine:
Aceasta rasa este una dintre ultimele pisici la moda, indeosebi datorita reclamei care i se face, cum ca ar fi una dintre cele mai mari rase de pisici din lume (chiar 20 kg).Oare asa sa fie?
Originea ei este extrem de controversata, cert fiind faptul ca munca de selectie si amelioarare a crescatorilor norvegieni a condus la obtinerea uneia dintre cele mai frumoase rase de pisici cu par semilung, care a fost standardizata in anul 1977.
Insusiri morfologice :
Este o rasa de o suplete extraordinara, reusind sa-si pastreze echilibrul in cele mai dificile situatii.
Caracterizata printr-un cap triunghiular, el pare rotund datorita gulerasului care este extrem de evident.Capul mic, are un nas lung, relativ drept si lipsit de stop.Urechile sunt largi si lungi, bine departate una de alta, cu extremitatile prevazute cu smocuri de par, asemanatoare rasului din padurile noastre.
Ochii bine evidentiati, sunt mari, expresivi, deschisi, vioi si permanent foarte atenti.Culoarea ochilor este intotdeauna in aceeasi tonalitate cu roba animalului.
Trunchiul robust, dar suplu, este sustinut de membre puternice si ferme, cele posterioare fiind mai lungi decat cele anterioare.Gherele sunt lungi si deosebit de puternice.Coada este potrivit de lunga, proportionala si foarte stufoasa.
Parul care acopera suprafata corpului este semilung, des, compus din doua tipuri de par, foarte diferite care asigura pisicii o bariera perfecta impotriva intemperiilor.
Nici o alta rasa de pisici nu poseda o blana asemanatoare, care seamana, datorita structurii robei, cu o manta.
De asemenea trebuie sa remarcam dezvoltarea foarte mare a pilozitatii la nivelul membrelor posterioare, ce formeaza asa-numitii "pantaloni".
Culoarea parului si a ochilor, de altfel, poate fi variabila, singura exigenta fiind armonizarea culorii ochilor cu cea a robei.
Caracterul si comportamentul:
Rasa deosebit de inteligenta, este in acelasi timp una dintre cele mai eficace la vanatoare.Manifesta rezerva fata de orice persoana necunoscuta, in schimb, multa blandete si atasament fata de stapan.Ii face mare placere jocul, dar sa conduca ea ostilitatile si sa nu fie constransa.Ii place sa fie mangaiata, dar nu exagerat, are multa personalitate si eleganta, trebuind sa-i fie intelese si acceptate uneori capriciile.
Accepta sa traiasca in casa, dar pretinde, daca termenul nu este prea pretentios, sa aiba libertate de miscare in apartament si eventual acces afara, unde prefera in mod deosebit copacii, pentru relaxare.
Pentru mentinerea unei blanite cat mai corespunzatoare, este necesar ca o data pe saptamana sa fie periata sau pieptanata.
Varietati
Si in cadrul acestei rase se intalnesc unele varietati, care se diferentiaza doar prin culoarea robei.Astfel, putem intalni Norvegiana pestrita, Norvegiana uni, cu pete albe sau fara pete albe etc.
Norvegiana de Padure
By Magda Seceleanu
Category: